Dispozitive tehnologice antifurt

Afacerile HoReCa întâmpină multe impedimente în dezvoltarea sau menținerea lor printre cele de succes, iar unul dintre aceste impedimente este reprezentat de furtul din partea personalului. Pe lângă faptul că angajatorilor le este foarte greu să găsească personal, deoarece acest domeniu întâmpină o criză acută din acest punct de vedere — nici procesul de selecție al personalului nu garantează și loialitatea acestora față de companie. Acest aspect contribuie semnificativ la descoperirea unor lipsuri în veniturile afacerilor HoReCa.

O strategie prin care putem îndepărta aceste riscuri este adoptarea unor măsuri de securitate sporite, precum:

  • Actualizarea regulată a parolelor și a datelor de autentificare ale dispozitivelor digitale din cadrul companiei
  • Limitarea accesului la operațiuni/ zone/ documente importante și înregistrarea accesării lor
  • Monitorizarea îndeaproape a cardurilor de credit și a conturilor de cheltuieli ale companiei
  • Instalarea unui sistem de supraveghere video eficient.

Un alt aspect de luat în considerare este folosirea unui sistem POS care monitorizează atent numărul produselor vândute și, astfel, nu se pot produce erori de vânzare. Folosirea unui sistem POS avansat este benefic din mai multe puncte de vedere — angajații pot face erori și din neatenție, numărând greșit în timpul inventarului sau înțelegând greșit politica de oferire a reducerilor și oferindu-le la momentul nepotrivit.

Sistemele POS Vectron se numără printre sistemele POS avansate care cuprind mai multe funcționalități benefice desfășurării fără griji a vânzărilor. Aceste dispozitive permit conectarea cu multiple aparate
de cafea sau dozatoare de băuturi, precum și conexiunea sistemului
de supraveghere video.

Cel mai mare avantaj al acestei funcționalități este faptul că sistemul POS și aparatele de produse funcționează concomitent, iar aparatele nu pot elibera nicio cafea sau băutură fără ca acestea să fie introduse în dispozitivele POS. Cantitatea exactă care va putea fi servită este aceea preselectată în sistem, această tehnologie garantând precizia numărului de produse servite de personal.

Un alt avantaj este posibilitatea de a spori securitatea la locul de muncă și de a stimula vânzările prin funcționalitatea de integrare cu sistemul video. Utilizarea tehnologiei de securitate video de ultimă generație, combinată cu măsuri clasice de protecție, este vitală pentru succesul unei afaceri.

Îm plus, jurnalul operațiunilor din sistemul POS Vectron sunt transmise în mod continuu către o cameră de supraveghere sub forma unor evenimente și legate în mod inteligent cu înregistrarea camerei video.

In cele din urmă, managerii au opțiunea de a verifica tranzacțiile de numerar atunci când acestea nu par în regulă, deoarece au acces la materialele video pentru respectivele tranzacții și procesele POS pot fi analizate în funcție de element, preț sau angajat.